Țările arabe sunt recunoscute pentru numărul mare de competiții fotbalistice desfășurate într-un sezon.  Aflat în Arabia Saudită, Cosmin Olăroiu simte acest lucru pe propria piele. Astfel, în ultima lună și jumătate, Oli a disputat finala Cupei Faisal, a câștigat Cupa Arabiei Saudite și titlul cu Al-Hilal. Și, totuși, sezonul nu s-a încheiat pentru fostul antrenor al Stelei! De săptămâna trecută, el a început o nouă competiție cu formația sa: „King’s Cup“.
I-au propus să devină musulman!
Din cauza programului încărcat, Olăroiu nu numai că nu a putut veni acasă de Paște, dar a avut parte și de o situație ironică: în Noaptea de Înviere a fost mai aproape de Mecca decât de o biserică!
„Vineri am avut meci, în deplasare, cu Al-Wahda. În drum spre Jeddah am trecut pe lângă Mecca. Eu și Cătălin (n.r. – Necula) a trebuit să mergem separat de jucători, fiindcă există două drumuri care merg spre Jeddah. Unul este pentru musulmani și traversează Mecca, iar celălalt e pentru cei care au alte religii și ocolește orașul sfânt“, ne-a povestit Oli. „În Noaptea de Înviere am rămas la Jeddah. N-am putut să merg la nicio biserică, fiindcă aici nu există așa ceva. Șeicii clubului mi-au propus chiar să trec la islam, dar le-am zis că nu pot să mă convertesc la 40 de ani“, ne-a mai spus Olăroiu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER